Cu cojoace și căciuli ori cu pantaloni scurți și ochelari de soare, Crăciunul se sărbătorește dintr-un colț în altul al lumii. În timp ce într-o țară cadourile sunt aduse de Moș Crăciun în altele darurile vin de la copilul Iisus ori de la vreun alt personaj mitologic. Oriunde ar fi, Crăciunul reușeste să adune familii, prieteni și apropiați la aceeasi masă pentru a trăi spiritul sărbătorilor de iarnă. Iată cum este sarbatorit Craciunul in diferite colturi ale lumii!
Germania este cu siguranță una dintre țările promotoare ale Crăciunului. Încă din prima duminică de Advent, târgurile cu decoratiuni invadeazăa piețele orașelor, dându-se astfel startul sărbătorilor de sfârșit de an. Coroana de Advent, confecționată în familie, cu ramuri verzi care celebrează natura, este așezată, în aceste zile, în case. Pe aceasta se găsesc fie patru lumânări, care vor fi aprinse succesiv în fiecare duminică de Advent, fie 24 de saculeți cu dulciuri și bunătăți care vor fi degustate zilnic în familie. Cadourile sunt oferite în dupa-amiaza zilei de 25 sau în seara zilei de 24 decembrie, dar nu de Moș Crșciun, ci de Christ-Kind (copilul Iisus).
Crăciunul în Bulgaria, Crăciunul începe atunci când fetele tinere pregătesc o pâine specială pentru al lor Koledar(colindator) favorit, aceștia sunt tineri necăsătoriți sau căsătoriți recent, care, costumați cu haine tradiționale, țin în mâini un baston mare din lemn de stejar sculptat. Ei fac înconjurul satului și se opresc în fiecare casă pentru a face urări și pentru a primi cadouri special preparate pentru ei.
Craciunul în stil scandinav. Aceasta sărbătoare reprezenta debutul unei perioade de 12 nopți, din 24 decembrie până pe 8 ianuarie și simboliza noaptea hibernală, cele mai lungi nopți ale anului, în timpul cărora se pregăatește reînnoirea luminii și a vegetației.
Craciunul în Finlanda. Dacă ar fi să vorbim despre o țară în care Crăciunul este celebrat la apogeul său, aceasta ar fi cu siguranță Finlanda unde în fiecare an, Moș Crăciun își face intrarea în Helsinki. Luna decembrie este o luna cu date importante pentru toți finlandezii. Pe 6 decembrie este ziua independenței Finlandei, iar pe 13 se sărbătorește Sfnta Lucia, o sărbătoare ce vine dintr-o tradiție populară suedeză, introdusă în Finlanda în 1950. Cu ocazia acesteia se alege o tânără ce devine Lucia națională. Aceasta îmbrăcată cu o rochie lungă, albăa și purtând o coroană cu beculete aprinse pe cap apare pentru prima dată pe 13 decembrie. Până la sfârșitul lunii, ea vizitează spitalele, școlile și asistă la diverse sărbători, purtând un mesaj de lumină, speranță și caritate.
Dacă în Suedia de Crăciun se mănâncă șuncă, pește și fasole, în Finlanda, masa este bogată în somon sau hering în diverse sosuri. În Ajunul Crăciunului, la ora prânzului, secretarul general al primariei orasului Turku, situat în sud-vestul Finlandei, proclamă public începutul Păcii de Crăciun, declarația fiind transmisă în toată țara, la radio și televiziune.
În Portugalia, ziua de Ajun este liberă și mulți oameni asistă la slujba de la miezul nopții. În clipa în care se aud cele 12 bătăi de la miezul nopții, toți credincioșii se duc la biserica locală pentru a celebra Missa do Galo (Mesa Cocosului). Conform credințelor, un cocoș ar fi cântat în dimineața de 25 decembrie, sărbătorind în felul său nașterea lui Iisus.
Crăciunul în Estonia. Crăciunul începe cu săptămânile de Advent, când estonienii cumpără calendare și încep împodobirea caselor. În fiecare an, pe 24 decembrie, președintele țării declară răgazul de Crăciun, un obicei vechi de 350 de ani. Pe vremuri, la țară, sătenii urmăreau atent stelele sși citeau viitorul ițn gheață. Ei credeau că, în această noapte, spiritele bune și cele rele se plimbă, motiv pentru care trebuia pusă mâncare pe masă și lăsat focul în vatră până dimineață.
În Franța, la masa de Crăciun se consumă de obicei somon fumé, fois gras și scoici, tradiționalele coquilles Saint Jacques, dar și Buche de Noel (o prăjitură de Crăciun, în formă de buturugă. Potrivit tradiției, Moș Crăciun (Père Noël) vine să aducă darurile în Noaptea de Ajun, iar copiii le descoperă de dimineață sub bradul împodobit.
Sărbătoarea de Crăciun este una profund marcată de elementul religios în Irlanda. Irlandezii aprind lumânări la ferestre. La origine, era vorba de un semn de bun venit adresat Mariei și lui Iosif. De aceea, tradiția cere ca fiecare lumânare să fie aprinsă de persoana cea mai tânără din casă și să nu fie stinsă decât de cineva pe nume Mary.
Craciunul in Italia. Sărbătoarea Crăciunului ține trei zile și în Italia. Din această țară provine Il Presepe – scena Nașterii lui Iisus - pe care familiile italiene o instalează cu 9 zile înainte de Crăciun. În Italia, însă, tradițiile de Crăciun diferă de la o regiune la alta. În nordul țării, cadourile sunt aduse de Moș Crăciun (Babbo Natale) sau Micul Iisus (Gesu Bambino), pe 25 decembrie. În alte părți, acestea sunt aduse de Sfânta Lucia, pe 13 decembrie, conform legendei, aceasta aducea de mâncare prietenilor săi creștini ascunși în catacombe. La Roma și în sudul Italiei, oamenii trebuie să aștepte, pentru cadouri, data de 19 ianuarie, data sfântă, în care Befana, bătrâna vrăjitoare cu părul alb, va trece.
În Polonia pentru pregătirea mâncărurilor de Crăciun, se strecoară câteva paie sub fața de masă pentru a aminti faptul ca Iisus s-a născut într-o iesle. Înainte de a începe să mănânce, toti cei așezați la masă împart azima (oplatek), marcată cu scene ale Nașterii Domnului și își fac urări de bine.
Crăciunul în America. În America de Crăciun la Casa Albă se servește Prăjitura prezidențială preparată după o rețetă veche de peste doua secole (cu cirese, migdale, petale si sirop de trandafiri). Această tradiție este unică în lume.
Craciunul in Rusia. Rușii sărbătoresc Crăciunul pe 7 ianuarie, dupa calendarul iulian. Oamenii postesc timp de 40 de zile, de pe 28 noiembrie până în seara de 6 ianuarie, cand apare prima stea pe cer. Atunci, familiile ruse iau o cină cu 12 feluri de mancare, în cinstea celor 12 apostoli ai lui Iisus, printre care se regăsesc: pește, ciorba de sfeclă, varza cu mei, fructe uscate. Cel mai important ingredient este un fel de pasat, numit kutya, făcut din grâu sau alte cereale, ce simbolizează speranța și nemurirea, miere și semințe de mac, despre care se crede ca aduc fericirea, succesul și liniștea. În Rusia, cadourile de Crăciun sunt aduse de Ded Moroz sau Moș Gerila dar și de Babushka o bătrână care a pornit sș-l vadă pe pruncul Iisus cu un coș plin cu daruri, însă, negăsindu-l, a lăsat cadouri pentru copii în fiecare casă pe care a vizitat-o. Ded Moroz, spiritul iernii la rusi, este ajutat să ducă darurile de Snegurochka, fata zăpezii. Bradul de Craciun (Yolka) este o altă tradiție care a fost interzisă în perioada sovietică, însă, pentru a o menține vie, rușii împodobeau brazi de Anul Nou cu obiecte făcute în casa și cu fructe.
Dincolo de toate acestea tradiții și obiceiuri rămâne semnificația religioasă a Crăciunului despre care puteți afla mai multe detalii din următorul material video.
CRĂCIUN FERICIT!